vineri, 23 mai 2014

Despre o postare mai veche, cu italieni si romance

Imi plac momentele in care, la mult timp dupa ce am scris un articol, cineva il descopera pe internet si se opreste o clipa pentru a-si spune parerea, pentru a lasa un comentariu referitor la subiectul respectiv, asa cum s-a intamplat astazi. Povestisem despre italieni si romance
pe scurt, sub impulsul momentului in care un tip necioplit, vazand ca nu ma poate pacali cu vorbe de gradinita, ma injurase pe facebook.

Acum cateva minute am primit un comentariu de la un italian care, fara sa incerce sa il scuze pe compatriotul sau, fara sa incerce sa iasa el in evidenta, fara sa faca nimic nelalocul sau, mi-a spus un fel de ”orice padure are uscaturi”. I-am dat dreptate si am simtit un mic regret pentru randurile pe care le asternusem in graba, nervoasa din cauza unui singur om. Nu toti italienii sunt asa, dupa cum nici romancele nu sunt toate la fel. 

Poate ca ar trebui sa revin asupra acelui articol, sa fac un update, sa explic clar ca nici eu nu cred ca sunt toti libidinosi sau insistenti chiar si cand nu e cazul. Poate ca ar tebui, cumva, sa schimb mentalitatea conform careia toate romancele isi bat joc de italieni. Chiar nu este asa. Am prietene care s-au maritat acum multi ani cu italieni si care continua sa le fie partenere bune, de incredere, iubitoare si atente. Orice padure are uscaturi... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu