joi, 26 februarie 2015

Cand se aprind becuri cu led

Citeam astazi la una dintre bloggeritele mele preferate despre cum a descoperit ea ca i-au fost furate de pe blog poezii si povesti, cum au fost incarcate pe scribd de catre unele persoane si cum se intreba daca ar fi cazul sa le faca reclamatie hotilor sau sa le multumeasca pentru reclama gratuita si neasteptata. In mintea mea s-au aprins imediat niste becuri cu led si m-am decis sa verific. Dupa cum ma asteptam, furasera si de la mine vreo trei articole, dintre care unul tare drag inimii mele, un articol la care am muncit vreme de cateva ore. Pentru cei care nu sunt la curent cu ceea ce se intampla pe scribd, trebuie sa spun ca unele texte nu pot fi vazute integral decat daca incarci un alt text pe site. Colega mea bloggerita scria in articolul sau ca nu ar fi rau daca ar urca si ea niste texte, ca in speranta publicarii la vreo editura risca sa nu le vada in veci publicate, mai ales ca nu este adepta publicarii de carti pe bani proprii. S-a facut lumina si in capul meu citind. De ce nu as incarca pe scribd niste texte?

Zis si facut. Aveam textele scrise, aveam becurile cu led
ce imi luminasera mintea, aveam si timp sa le aranjez putin in word inainte de a le da drumul pe scribd. Am aranjat totul, am paginat si indreptat ceea ce era de indreptat, am incarcat doua articole si le-am lasat la liber, pentru a vedea cum stau treburile, apoi am incarcat alte doua texte, mai lungi, mai muncite, mai dragi inimii mele, insa de aceasta data contra unei sumi mici, zic eu, de 9,99 dolari. Asadar, daca doriti sa cititi ceea ce am publicat pe scribd, ma puteti gasi dupa cautarea Vienela sau puteti, mai simplu, sa dati clic pe linkul din dreapta paginii. Cele doua povesti pentru care trebuie sa platiti sunt Poveste de dragoste si Copila nomada. Ceea ce ma uimeste este creierul uman. De cum am incarcat cele doua texte, prin cap imi tot sclipesc niste becuri cu led care ma indeamna sa dau refresh, sa verific daca a fost cineva interesat de textele mele.

Au trecut cateva ore, mi-am facut somnul de frumusete, iar acum, la lumina becurilor cu led, observ ca Povestea de dragoste a fost vizualizata de 51 de ori, iar Copila nomada de 64 de ori. Desigur, au vizualizat doar atat cat le permite formatul site-ului scribd, nimic mai mult, dar eu trag sperante ca intr-o zi cineva tot va plati sa poata citi intregul text. Hi, hi, modesta rau, nu-i asa? Eh, asa este setat creierul meu, sa fie un optimist incurabil. Mi-am promis in gand sa o las mai moale cu bloggingul si sa ma axez pe scris altfel de texte pentru scribd, daca ceea ce am postat astazi acolo se va vinde chiar si intr-un singur exemplar. Ce spuneti, ma ajutati? :) Daca nu doriti sa cumparati, macar dati si voi vestea mai departe... Nu se stie in capul cui se mai aprind niste becuri cu led... :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu