joi, 30 aprilie 2015

Aptjob, payroll si munca temporara

Crescuta in perioada comunista, cand fiecare om era obligat sa aiba un loc de munca stabil, iar pedepsele pentru "puturosi" erau destul de mari, cu greu am inteles cat de important este pentru firmele unei societati capitaliste sa dispuna de forta de munca apta pentru perioade determinate, cand volumul de munca este mai mare. Probabil priveam numai din prisma angajatului care astazi are serviciu, iar maine nu mai are. Unii ar putea fi chiar rautaciosi si ar spune ca fiecare om are soarta pe care o merita, iar cei care au dispretuit scoala trag acum ponoasele. Eu nu o voi face. Am ajuns sa inteleg ca aceasta migratie de la un loc de munca la altul nu este chiar atat de rea precum pare la prima vedere, mai ales ca cei in cauza sunt in general tineri care oricum se plictisesc repede si, de multe ori, isi lasa angajatorul cu ochii in soare. Daca studiem indeaproape problema, observam ca oriunde in lume si, de cativa ani, in tara noastra, toate marile companii apeleaza la firme de genul APT.ro joburi temporare pentru a suplini personalul si pentru a scapa de toate grijile pe care o angajare le aduce. Aici intervin firmele de recrutare care dispun de oameni gata sa preia locurile ramase libere, sa ofere societatilor angajati apti de munca, sa ofere locuri de munca celor interesati, sa le ofere acestora din urma training si tot ei sa se ocupe de payroll. 

marți, 28 aprilie 2015

In pas cu moda, cu rochia ie de la helenboutique.ro

Cred ca a aflat tot internetul ca imi doream din suflet sa imi cumpar o rochie stil ie, dar care sa poata fi purtata atat in zilele obisnuite de vara, cat si la diverse ocazii, cum ar fi un eveniment la care sunt invitata in calitate de blogger sau o petrecere a unor prieteni artisti. De-a lungul timpului am vazut cateva modele care mi-au atras atentia, insa mereu s-a ivit ceva care sa ma faca sa ma razgandesc. Ba ma speria pretul, ba modelul nu avea tot ce imi doream eu, ba se vindea inainte ca eu sa am banii pregatiti. De curand am gasit rochia perfecta, cea care intruneste toate conditiile si pentru care as fi in stare sa renunt la orice pentru a o cumpara. Este realizata din voal cu talie elastica, are la poale un volanas inflorat care ma fascineaza, din acelasi material cu elasticul care strange usor mijlocul, atat cat sa il scoata in evidenta fara a sufoca. Rochia stil ie lasa umerii goi, dar acopera mainile cu un voal lejer. Pentru fetele care deja se arata interesate, vreau sa specific faptul ca rochia poate fi gasita si in varianta neagra, nu doar pe fond alb, cum imi place mie. Rochia poarta numele Aniela si poate fi achizitionata de pe site-ul helenboutique.ro, locul unde se ascund alte cateva comori vestimentare, in categoria rochii de seara Helen Boutique.

joi, 23 aprilie 2015

Boier Bibescu si melodia OK

Multa vreme am petrecut de-a lungul timpului pe youtube urmarind diverse melodii, videoclipuri de tot felul, cam tot ce imi iesea in cale sau imi era recomandat de prieteni. Aveam prostul obicei de a critica orice mi se parea ca nu este perfect, de parca perfectiunea ar fi sinomima cu frumusetea sau cu starea de bine. Abia de curand, cand am incercat cu manutele mele sa fac un videoclip pentru a-l difuza pe youtube am inteles cat de grea este aceasta munca si cat timp le rapeste chiar si celor care se pricep la asa ceva, care au facut o meserie din asta. Filmuletele mele sunt de fapt fotografii facute de mine, care se deruleaza intr-o anumita ordine pe ritmul unor anumite melodii. Chiar si pentru atata ;ucru am pierdut timp, am consumat energie si m-am enervat. Asa am inteles ce inseamna un videoclip si cat de mult se investeste pentru ca noi sa ne distram pe youtube. 

Cu aceasta ocazie am dat, mai mult sau mai putin intamplator, peste un videoclip nou lansat de Boier Bibescu

Videoclipuri pe youtube

Cei care ma citesc pe .ro stiu deja ca intr-o zi, jucandu-ma alaturi de nepotii mei (consider in continuare ca cea mai buna metoda prin care copilul poate invata este joaca), am facut cateva videoclipuri pe youtube. Fiind la inceput, normal ca sunt mandra de ele, desi constientizez si faptul ca simplitatea lor este fix pentru copii. Sunt mandra de mine ca am aproape 45 de ani si imi place in continuare sa invat, sunt mandra de faptul ca nepotii mei vin cu placere pe aici, desi stiu ca intalnirile noastre contin intotdeauna si lectii, sunt mandra ca, prin videoclipurile mele de pe youtube pot arata intregii lumi o alta fata a Romaniei. Daca va plac pisicile, daca iubiti natura si vreti ca tara noastra sa fie mai frumoasa, mai curata, mai cum vedem prin occident, puteti da un share videoclipurilor sau va puteti abona la canalul meu de youtube, pentru a ma sustine. Iata unul dintre videoclipurile mele de pe youtube de care sunt tare mandra. :)



luni, 20 aprilie 2015

Locuri de munca pe aptjob

Tinerii din ziua de azi isi gasesc de munca foarte greu, din ce in ce mai greu. Si nu pentru ca nu ar fi locuri de munca disponibile, cu toate ca si asta reprezinta o problema, tinand cont de faptul ca nu sunt foarte multe, dar fiind la inceput de drum, nu au experienta, pentru ca nimeni nu se naste invatat. Insa majoritatea angajatorilor cer experienta la angajare. Tinerii nu se pot angaja, deci nici nu pot capata experienta. Astfel tineretul nostru se invarte intr-un cerc vicios, care dauneaza tuturor, dar mai ales lor. Asta dauneaza si angajatorilor, pentru ca astfel pierd potentiali angajati care ar putea fi mai valorosi decat cei cu experienta, dar deja plictisiti si satui de locul de munca pe care cateodata ajung sa il urasca. Cei tineri sunt mai in putere si cu mintea limpede, neobosita de problemele vietii, dornici sa faca o diferenta si sa arate ca pot fi cei mai buni.

Acest cerc vicios dauneaza tuturor, pentru ca astfel ajungem sa pierdem mana tanara de lucru,

Evaluare nationala si teste e-istet

Pana la evaluarea nationala a mai ramas foarte putin timp, iar multi elevi au profitat din plin de vacanta de Pasti pentru a mai invata cate ceva sau chiar pentru a face meditatii online cu ajutorul testelor pregatite de catre profesori autori de manuale scolare. In urma multelor scandaluri din ultima vreme, aud tot mai des parinti care refuza sa isi mai lase copiii la meditatii, convinsi ca asa vor pedepsi tagma profesorilor avizi dupa castiguri. Poate ca au partial dreptate, insa cu ce vor inlocui clasicele meditatii? Vor lasa copiii care se pregatesc pentru o evaluare nationala sa invete singuri sau ii vor indruma spre site-ul e-istet.ro, unde pot gasi cam tot ce le trebuie in materie de teste si evaluari, pentru a-si da seama unde sunt situati si pe care dintre capitole ar trebui sa se axeze pentru ca nu le stapanesc indeajuns?

Parintii (si copiii deopotriva) trebuie sa stie ca testele e-istet ofera o experienta similara cu cea de la evaluarea nationala (prin punctajul oferit, cronometru),

Ce floare este asta?

Imi puteti spune ce floare este asta? Am gasit-o plantata in gradina din fata unui bloc si am avut impresia ca e vorba despre niste pomisori in miniatura, gen arbust ornamental sau chiar un viitor copac ce a inflorit prea timpuriu. Desi am varsta pe care o am, inca nu am mai intalnit aceasta floare, desi frunzele sale mi se par tare cunoscute. Of, memorie fantastica, mult iti place sa razi de mine! Nu reusesc sa imi amintesc unde am mai vazut aceste frunze si nu am liniste. Orice as face, gandul mi se intoarce la ele. Ma puteti ajuta? Aveti idee ce am surprins in poze? Ce este aceasta floare galbena si de ce mi se par frunzele sale atat de cunoscute? Oare era mai bine daca intrebam pe blogul unde ascund legendele florilor? :-P

Cantare electronice

Circula zilele trecute pe facebook o poza interesanta, care m-a intors cu gandul in copilarie, la alimentara goala si la cantarul pe care incercam sa il reproducem in fata blocului, folosind o caramida pe care puneam in echilibru o scandura aproape putreda. Peste ea asezam cu grija o oala veche, cu fundul gaurit, iar pentru echilibrare foloseam diverse pietre. Ce vremuri am prins! Ma intreb daca in anul 2015 mai foloseste cineva genul acela de cantar vechi cu tas, mai ales de cand exista cantare electronice care pot fi achizitionate la niste preturi extrem de mici si se gasesc in atat de multe variante, pentru diverse greutati. Nu stiu daca se gasesc prin magazine, nu stiu daca exista si la noi, insa am vazut niste documentare pe discovery si ideea mi-a ramas in cap: in America, orice traficant de iluzii care se respecta are propriul sau cantar, o chestie plata, micuta, semanand cumva cu un calculator de buzunar sau cu aparatul ce masoara glicemia. Oare le cumpara din magazine sau le mesteresc in subteran? :D

Cantarele electronice reprezinta o inventie

Bradul cu miros de munte - poezie

Bradul cu miros de munte,

Trei stelute are-n frunte.

Singurel le-am desenat

Si frumos le-am colorat.

Iar pe ramuri, cate trei,

Am pus veseli clopotei

Care canta: cling, cling, clang,

Mos Craciun soseste-n prag!

Dupa ce am pozat cativa brazi intr-un cartier vecin, mi-am amintit de una dintre poeziile pe care Ionut le-a avut de invatat cand era la gradinita, pentru o serbare. Bradul cu miros de munte... Cum de mi-au revenit versurile acestei poezii in memorie,

Octavian Patrascu despre economie, bursa si mediul online

Citeam zilele trecute pe internet despre niste previziuni interesante facute de domnul Patrascu Constantin Octavian, business developer,  si ma intrebam in sinea mea cum de multi nu inteleg (inca) importanta tot mai mare pe care mediul online o are asupra economiilor lumii. Daca atunci cand vine vorba despre Statele Unite ale Americii deja toata lumea este de acord ca vor avea o crestere economica substantiala in anul 2015, iar despre China analistii spun ca va avea un ritm de crestere foarte lent, poate cel mai lent din ultimii 25 de ani, exista o voce care sustine ca afacerile din mediul online fac sa para in continuare atractiva China, in ciuda previziunilor facute de specialisti. Sigur, pentru cei care sunt conectati permanent la acest mediu, pentru cei care sunt familiarizati cu internetul si care inteleg ca aici exista un potential urias, insa neexploatat suficient. Patrascu Octavian insista pe ideea ca vom vedea in 2015 si in anii viitori o crestere semnificativa a tranzactiilor online, caci exista tot mai multe afaceri in mediul virtual si tot mai multe persoane active in online.

Desi analistii internationali nici macar nu ne vad pe noi, ca tara, eu am impresia ca pana si in Romania anilor viitori vom vedea o crestere spectaculoasa a afacerilor si a tranzactiilor din mediul online. Observ ca apar tot mai multe firme care isi fac site-uri, isi deschid magazine online si incearca sa convinga prin profesionalism ca merita sa fie pe piata. Daca la noi se poate vedea aceasta crestere, probabil ca domnul Patrascu Constantin Octavian are dreptate

joi, 16 aprilie 2015

Flori pe blog, blog de flori

Unii dintre voi poate stiu deja ca mi-am mai deschis un blog pe blogspot (o platforma tare prietenoasa si bine vazuta in cautari), de parca nu as fi avut destule. I-am pus numele Legendele florilor si am de gand sa scriu acolo cat mai multe legende, dupa cum si cat ma va ajuta imaginatia. Nu voi copia nici o legenda autentica, nu ma voi inspira nici de pe alte siteuri, ci voi scrie numai ceea ce imi vor inspira mie florile sau diverse aranjamente florale, cum sunt cele realizate de catre Alidesign. Deocamdata sunt abia la inceput, am in jur de 13 articole scrise, insa tot sper ca voi gasi undeva timp pentru a scrie mai mult si pentru a ridica blogul 9la ridicarea lui deja lucrez). 

Chiar in aceasta dimineata mi-a venit ideea de a ma folosi de acest nou blog pentru a gasi colaborari cu firme de genul Alidesign,

Cand vine iepurasul?

Stiti voi cand vine iepurasul? Mie mi s-a spus mereu ca iepurasul vine in noaptea de Inviere, inainte Pastilor. Anul acesta l-am asteptat cu sufletul la gura, stiind ca am fost cuminte si nu am incalcat nici o porunca. :D Am asteptat degeaba. Iepurasul nu a venit. In sinea mea simteam ca nu trebuie sa ma supar. Poate a avut multe cadouri de impartit, poate era obosit, poate e batran si a uitat de mine... Sarbatorile au venit, au trecut, si iepurasul nimic. Pana astazi, cand m-a luat pe neasteptate si m-a surprins cu un cadou de zile mari. Multumirile mele se indreapta spre faimos iepuras care vine cand vrea el si spre

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Unde mergem de 1 Mai? La Praga

1 Mai muncitoresc. Il sarbatoream candva mergand la padure, undeva langa orasul meu, asa cum facea toata lumea. Aveam de ales intre 2-3 parcuri amenajate in interiorul padurilor ce imprejmuiesc Ploiestiul. Restaurant, teatru de vara, un lac unde ne puteam plimba cu barca sau cu hidrobicicleta, gradina zoologica, o adevarata oaza de verdeata si aer curat, mult cautata de orasenii satui de praf si caldura. Era si inca mai este destul de greu de ajuns acolo daca nu ai masina, caci autobuzele sunt rare si intotdeauna atat de aglomerate, incat iti vine sa renunti si sa te intorci acasa. Din acest motiv, daca ma intreaba astazi cineva unde mergem de 1 Mai, raspund ca prefer sa imi cumpar bilete de avion si sa plec oriunde in lumea asta mare, caci e mai usor sa ajung cu avionul in Praga, decat cu autobuzul la padurea de la marginea orasului meu. 

Da, imi doresc mult sa petrec macar o zi la Praga, iar aceasta zi sa fie 1 Mai, caci in aceasta perioada a anului vremea este cea mai potrivita pentru plimbari, biletele de avion sunt ieftine, iar aglomeratia nu este atat de mare ca in mijlocul verii, cand turisti din intreaga lume aleg sa viziteze Orasul celor o sută de clopotnite

Fantani arteziene

Incercam sa ii fiu de folos prietenei mele, care tocmai se mutase de la apartament la casa. Visa sa aiba in curtea spatioasa o zona plina de pomi fructiferi, una cu multa iarba si, undeva in partea dinspre gard, o fantana arteziana deosebita. Avand deja obisnuinta de a cauta si gasi pe internet cele mai bune oferte, i-am propus sa isi caute prin piata pomii fructiferi de care avea nevoie, iar eu am rascolit site-urile in acest timp. Dupa cateva cautari, am dat peste fantani arteziene Europav si imediat aspectul unora dintre ele, vintage, mi-a amintit de vechile fantani arteziene pe care le admiram candva in Parcul Bucov, loc de agrement situat la iesirea din orasul Ploiesti. Acolo m-am indragostit pentru prima data de aspectul fantanilor arteziene si de acolo mi-a venit ideea de a-mi amenaja si eu macar una atunci cand voi avea curtea mea. 

Se spune ca fantana arteziana are rol pur decorativ, insa eu consider ca poate face mai mult de atat.

joi, 9 aprilie 2015

Ascultati-va inima si faceti ceea ce va cere

Cred ca voi ramane intreaga viata cu regretul de a nu imi fi ascultat inima atunci cand a plans si m-a rugat sa fac ceea ce isi dorea. Nu voi putea uita niciodata cat de mult mi-a placut acea pisicuta, cat de blanda si frumoasa era, cat de mult mi-am dorit sa o iau cu mine si sa ii ofer adapost in casa mea. De ce oare nu am facut asta? In cel mai rau caz, daca baietii mei nu ar fi fost de acord, as fi dus-o inapoi sau i-as fi cautat un stapan. Degeaba m-am dus dupa un sfert de ora sa o caut, degeaba de atunci ma tot uit in acea gradina, degeaba regret. Pisicuta a disparut fara urma, de parca nu ar fi existat niciodata si, daca nu ar fi pozele care sa imi confirme, as crede ca am visat, ca toate astea s-au intamplat doar in inchipuirea mea, nicidecum in realitate. 

Oameni buni, sa nu procedati ca mine! Ascultati-va inima si faceti ceea ce va cere,

Despre tobogane, copii, jucarii si primavara

Imi amintesc cu mare placere cum intr-un an, in chiar ziua de Pasti, m-am distrat nemaipomenit undeva langa blocul meu, intr-un parculet plin de tobogane. Aveam casa plina de musafiri, adulti veniti cu copii, catel si purcel, asa ca am profitat de aglomeratie si am fugit cu sora mea si cu alti cativa copii in parc, fara sa anuntam pe nimeni. Stiti cat este de placuta o asemenea zi pentru un copil? Aveam senzatia ca suntem liberi sa facem tot ce vrem; si nici macar nu voiam sa facem prea multe. Singurul nostru gand era sa ne distram la tobogane, sa radem si sa tipam oricat de tare ne-ar fi placut. Astazi, dupa 30 de ani, stiu ca este mult mai simplul, ca orice parinte ii poate oferi copilului sau tobogane copii de la Toyz.ro, la fel cum orice firma care se respecta si care intra zilnic in contact cu clientii poate instala intr-o curte cateva tobogane, pentru a face din fiecare vizita o experienta placuta. 

Sigur, daca tot vorbim despre ceea ce le place copiilor, poate ar fi bine sa amintesc aici ca pe site-ul  http://www.toyz.ro 

Mi-e dor de tine

Sunt zile cand simt cum dorul de tine ma cuprinde in plasa, cum ma invaluie fara pic de menajamente, cum imi furnica pielea si ma lasa epuizata pe o margine de pat, cu privirea pierduta in gol, cu bratele inerte. Tu nu imi auzi chemarea, nu simti cum incerc sa adun toate gandurile de iubire si sa le trimit spre tine. Sau poate ca nu iti pasa. Pe tine toti te iubesc... De ce ti-ar pasa de durerea din inima mea, de ce ti-ar fi mila de dorul meu, de ce ai accepta sa lasi totul si sa vii la mine, sa te pot imbratisa cand imi este frig, sa iti pot canta cand imi este bine, sa iti simt dulceata pe buze, sa te pot avea langa mine pana in ziua cand trupul meu va striga: gata, nu mai vreau, nu mai pot, m-am saturat? Mi-e dor de tine si dorul ma seaca incet, iubita mea ciocolata! Si nu-i nimeni acasa pentru a mi te cumpara, iar eu inca mai am treaba... Mi-e dor de tine,

Octavian Patrascu, calatorii de afaceri

Pana acum cateva zile, numele de Octavian Patrascu nu imi spunea absolut nimic. Ajunsa din intamplare pe blogul sau (cautam ceva detalii despre o calatorie in Grecia), am descoperit un om interesant, cu o viziune clara asupra vietii, perseverent, indraznet, cult, deschis la nou si dornic sa infrunte intreaga lume pentru a-si urma visul, adica exact genul de om pe care eu il apreciez si pe care il recomand fara sa stau pe ganduri. Octavian Patrascu este omul care, de-a lungul vietii, s-a folosit de cunostintele acumulate si de instinctul sau, nu s-a lasat influentat de altii si a ales sa urmeze calea in care credea si pe care o dorea cu ardoare. Daca toti am avea aceasta putere, aceasta tarie de caracter, cu totul altfel ar arata lumea, nu-i asa?

Octavian Patrascu pare sa fie nu doar economist cu un master in Afaceri Internationale, nu doar business developer, ci un adevarat vizionar, un pionier

Lumini si umbre pe asfalt

O poza gasita pe pinterest mi-a amintit de zilele copilariei si mi-a trezit dorul de a regasi acea liniste de demult, cand puteam sta in pragul scarii de bloc degeaba, doar pentru a privi jocul razelor de soare, pentru a ma bucura de luminile si umbrele lasate pe asfalt de astrul ce isi strecura sagetile printre crengile copaceilor plantati de vreun vecin harnic. Ma uit la fotografie si simt cum ma invaluie dorul de vara, de zilele calduroase, de mirosul fructelor coapte, de bazaitul gazelor, de copilarie, de tot ceea ce o asemenea zi poate aduce in viata unui om. Deocamdata ma multumesc sa privesc pozele altora, sa visez la nemurirea sufletului si sa las centrala termica sa duduie de zor (e doar o figura de stil;

Pagina oficiala jadoris

Pagina oficiala jadoris (clic pe link pentru a ajunge pe site) va ofera toate detaliile necesare in cazul in care sunteti in cautarea unui fotograf profesionist pentru nunta, botez sau orice alte evenimente importante din viata voastra. Acolo veti gasi marturii ale celor ce au apelat deja la serviciile acestei firme, veti gasi fotografii reprezentative care sa va convinga ca merita sa ii alegeti si ca trebuie sa tineti cont de cateva aspecte atunci cand va selectati persoana/firma care sa imortalizeze evenimentele importante din viata voastra. Spuneam mai devreme, un un alt blog al meu, ca un fotograf pentru nunta trebuie sa fie o persoana empatica, o persoana atenta la detalii, un profesionist care sa intuiasca momentele ce trebuie fotografiate, sa fie prompt in decizii si sa poata surprinde esentialul, clipa de amuzament, momentele solemne, tot ceea ce este de fapt important la nunta, la botez, la un eveniment oarecare. 

Trebuie sa stiti ca echipa din spatele paginii oficiale jadoris

Ce vezi in aceasta poza?

De obicei omul vede poza in intregul ei, cred. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu una dintre pozele pe care le-am descarcat saptamana trecuta in calculator. Tocmai din acest motiv vreau sa priviti fotografia si sa imi spuneti (sau sa va spuneti voua) ce anume vedeti in aceasta poza. Conteaza doar primul gand, primul cuvant care va vine in minte. Eu imi imaginez ca un iubitor de flori ar vedea prima data panseluta ce troneaza in mijlocul imaginii, un om crescut la tara ar observa pamantul proaspat sapat, un ecologist ar vedea gunoiul aruncat in gradina, o pisicuta ar observa copacul numai bun de escaladat, iar un om cu imaginatie bogata ar remarca intai jocul umbrelor. Voi din ce categorie faceti parte? Ce anume vedeti prima data in poza de mai jos?

EGR 1.6TDI VW Golf Passat Jetta Caddy 03L131512DQ

Golf. Un nume care pe orice femeie o duce cu gandul la apa, la peisaje superbe, la vacante si relaxare. La polul opus sunt barbatii, care la auzul cuvantului golf se invioreaza brusc si incep sa discute despre masini sigure si elegante, la piese auto ce urmeaza a fi schimbate, la insiruiri de cifre pe care femeile nu le pot intelege. Nu, nu vorbesc din carti, ci din viata reala, unde am observat de curand aceste aspecte. A fost suficient ca una dintre prietenele mele sa rosteasca cuvantul golf pentru ca fratele ei sa isi aminteasca faptul ca a cautat si gasit 03L131512DQ pe internet, ca s-a descurcat sa monteze singur (ma rog, sustinut de cativa prieteni) aceasta piesa pe superbul sau golf, ca nu a mai fost nevoie sa umble prin magazinele din oras, sa se enerveze cu tot felul de vanzatori nepriceputi sau nepasatori, ca a scapat pana si de mecanicii care cer o avere pentru montarea unui racitor la masina. 

Noi, femeile, ne-am amuzat teribil vazand cat sunt de diferiti oamenii intre ei, cum un singur cuvant ne poate aduce in fata ochilor lucruri cu totul diferite si, pentru a le acoperi discutiile despre piese auto, EGR 1.6TDI VW Golf Passat Jetta Caddy 03L131512DQ

duminică, 5 aprilie 2015

Papadia la umbra si la soare

Floriile. Zi de sarbatoare pentru multi romani. Zi de sarbatoare si in familia noastra. Am iesit la pranz din casa si primele flori pe care am pus ochii au fost niste papadii ce zambeau spre soare. Le-am pozat din diverse unghiuri, le-am admirat (v-am spus vreodata cat de mult imi plac papadiile?) si mi-am vazut de drum, spre sarbatoritul nostru. Abia acum, seara, cand am ajuns acasa, am descarcat pozele si am remarcat un lucru fain: papadiile sunt frumoase oricum, insa asa, asezate buchet in iarba, imi dau senzatia ca sunt chiar mai frumoase decat adunate in pumnul unui om si uitate intr-un borcan cu apa pe vreun dulap. Incercand sa aleg o singura poza pentru blog, am descoperit ca papadiile par chiar mai frumoase cand stau la umbra... Voua nu vi se pare?

Lenjerie sexy pentru femei

Avusese intotdeauna dorinta de a-si vedea sotia acoperita doar de o lenjerie sexy, de a atinge acel corp frumos, insa ii fusese jena sa ii spuna, desi putea discuta cu ea aproape orice. Aproape. Nu putea vorbi cu ea despre fantezii sexuale, nu ii putea spune cat de mult i-ar placea sa o vada imbracata in matase si dantela.
 Daca si-ar imagina ca e un pervers, ca are cine stie ce ganduri murdare? Uneori se intreba daca si sotia lui avea vreo fantezie, daca isi dorea ca el sa se poarte sau sa se imbrace intr-un anumit fel in serile cand erau singuri acasa si profitau de intimitatea apartamentului luminat de o lampa cu bec rosu. Dar nu indraznea sa o intrebe si asta il macina... Intr-o zi i-a venit ideea de a incerca sa vorbeasca fara cuvinte. A cumparat o lenjerie sexy de dama care lui ii placea mult si i-a oferit-o sotiei sale cadou.


Ea a facut ochii mari, surprinsa si incredula. Lui ii tremura inima de emotie. Ce va crede? Cum va reactiona vazand ca el i-a cumparat lenjerie sexy pentru femei?

Corpuri de iluminat si becuri cu led

Cand am aflat de aparitia becurilor economice mi-a crescut inima de bucurie si speranta. Poate asa vom scapa si noi de facturile uriase care ne vin de la electrica, mi-am spus in gand. Apoi am intrat in primul magazin care mi-a iesit in cale si am vazut ca orice bec economic costa peste 20 de lei. M-am intrebat unde este economia, daca ai o casa mare si cumperi multe becuri de genul bec led E27. Mi-am luat totusi inima in dinti si am cumparat (din pacate, abia anul acesta, in luna ianuarie), gandindu-ma ca nu degeaba oamenii inteligenti apeleaza la ele, renuntand la becurile clasice. Diferenta s-a vazut imediat la facturi si, de ce sa nu recunosc, chiar la felul in care imi lumineaza camerele chiar si in aceasta perioada, cand zilele sunt deja mai lungi si mai luminoase. Un bec led E27 poate aduce primavara in casa pe timpul iernii si poate face ca sarbatoarea de Pasti sa fie mult mai imbelsugata, caci in aceste vremuri grele orice economie este notabila, iar becurile cu led chiar asta fac, o mare economie.

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Pregatiri pentru Pasti

De la mama si bunica mea am invatat in copilarie ca pregatirile pentru Pasti incep cu mult timp inainte. Bunica tinea post, noi nu, deci aceasta pregatire spirituala iesea din calcul. Asta nu inseamna mare lucru, caci trebuia sa ies cu sora mea la bara metalica din fata blocului pentru a bate covoarele. Le spalam si ne chinuiam sa le uscam, apoi intram in casa si ne apucam sa spalam mileurile de macrame, sa luam fiecare bibelou din vitrina, sa il curatam bine si, in general, fiecare lucru din casa. Cu aceasta ocazie mama decidea sa mutam mobila, sa aranjam altfel prin casa. Tot eu eram cea care spala geamurile (stiti ce inseamna pentru un copil geamurile unui apartament cu patru camere si cu balcon imens?) si perdelele. In ultimele zile ne mutam in bucatarie, sa o ajutam pe mama la prepararea mancarurilor (mama adora sa gateasca si de sarbatori cred ca facea toate felurile de mancare gasite in cartea de bucate) si la vopsit de oua.

Cum ma pregatesc in 2015 pentru Pasti?

Obiecte decorative pentru casa

Unul dintre unchii mei a lucrat o lunga perioada intr-o fabrica inainte de revolutie. Pe atunci oamenii erau obisnuiti sa isi lucreze singuri la serviciu diverse obiecte decorative, caci fabricile erau toate ale statului si, daca erau ale statului, erau ale omului ce sustinea statul, nu? :) Pe acest principiu ne-a adus unchiul meu o foarte eleganta masuta pentru cafea, o masuta lucrata in fier forjat cu diverse modele. Cand ne-am mutat, acum cativa ani, am gasit prin debara un suport de lumanari facut cu 30 de ani in urma de unchiul meu. Semana leit cu acest suport lumanari de la homeX si acum ma intreb (a cata oara?) unde l-am ratacit iar, cui i l-am dat sau daca nu cumva este pe la sora mea. Cert este ca ma bate gandul sa imi comand de la homeX cateva obiecte decorative, atat pentru ca sunt dragute si s-ar potrivi in casa mea, cat si pentru a ma simti mai putin vinovata de faptul ca nu am stiut sa apreciez ceea ce lucrase pentru noi unchiul meu candva.

O dimineata fara cafea

O dimineata fara cafea. Ideea parea ok aseara, inainte de culcare, cand organismul era deja saturat de licoarea magica. Realitatea mi-a demonstrat (a cata oara?) ca uneori ma mint singura si ii mai mint si pe altii. M-am trezit la ora 8, am fumat o tigara, mi-am verificat mailurile, am postat un articol scris ieri si am simtit cum imi bubuie capul de durere. M-am bagat inapoi in pat si am dormit pana la ora13,30, lucru care nu s-a mai intamplat de cand eram copil. Clar, trebuie sa recunosc ca sunt dependenta, ca viata fara cafea e urata si grea. O dimineata fara cafea este

vineri, 3 aprilie 2015

Traducator de limba italiana

Ma pregateam sa ma mut in Italia si emotiile erau tot mai mari cu fiecare zi ce trecea. Umblam de dimineata pana seara prin oras dupa diverse acte, munceam ca sa imi pun la punct toate treburile, sa nu las nimic nearanjat, la voia intamplarii, si in acest timp incercam sa imi traiesc si viata alaturi de familie, de prieteni, de copil. Acolo imi rezolvasem rapid toate problemele, insa in Romania birocratia dadea semne ca imi va pune capac si ma va impiedica sa imi urmez planul. Pe atunci nu aveam mari legaturi cu internetul si cred ca habar nu aveam cum sa caut un traducator specializat care sa imi pregateasca traduceri (italiana) pentru actele de care aveam nevoie. Abia de curand am aflat ca exista traducator italiana Academia de traduceri ce le poate oferi celor interesati trauceri oricat de complexe. La Academia de traduceri exista o intreaga echipa de traducatori si interpreti de limba italiana autorizati de Ministerul Justitiei, cu o experienta de peste zece ani, coordonata de un expert lingvist și un Project manager cu experiență de peste 5 ani.

Ghivece cu flori

Am avut o lunga perioada din viata casa plina de ghivece cu flori. Inca imi este dor (si doare) de acea vreme. Traiam cu senzatia ca sunt undeva in salbaticie, inconjurata de mult verde si de aer curat. De cand locuiesc in acest apartament am inteles ca trebuie sa renunt la flori (la cele care nu renuntasera inca la mine), caci nu le merge deloc bine, in parte din cauza soarelui ce refuza sa intre in casa noastra, in parte pentru ca nu mai am timpul si cheful de altadata. In plus, de aproape un an in casa mea au aparut, rand pe rand, trei pisicute cu mare chef de joaca. Nici macar un buchet de zambile nu mai pot tine in casa. Florile pe care mi le cumpara sotul meu le gasesc dimineata roase si imprastiate prin toata casa, motiv pentru care am decis sa renunt la orice planta, sa le admir doar in natura. 

Tratament pentru coxartroza

Am auzit prima data despre aceasta boala pe cand locuiam in Italia. Mama prietenei mele Giovanna avea asa ceva si tin minte ca tare se mai chinuise in prima perioada, pana cand s-a decis sa mearga la medic pentru a afla ce are si pentru a incepe un tratament adecvat. De curand mi-a spus sora mea ca soacra ei a fost diagnosticata cu aceasta boala si ca urmeaza un tratament coxartroza de la care are mari sperante. Pentru cei care nu stiu, vreau sa spun ca primele simptome ale coxartrozei sunt destul de vagi si multe persoane nu le acorda importanta cuvenitalucru care in timp poate avea efecte nedorite, caci este vorba despre o afectiune cronica degenerativa a soldului. Primele dureri apar la schimbarea pozitiei (la ridicarea din sezut si la asezare), dupa care apare schiopatarea si pierderea mobilitatii articulare, asa ca diagnosticul trebuie sa fie pus cat mai repede. 

Concurs cu premii de la Fares

Pe acest blog am organizat, cu aproape doi ani in urma, un concurs in cadrul altui concurs. Atunci am observat ca s-au adunat multi participanti, insa mi-am spus ca mare parte din ei venisera din prietenie, pentru a ma sprijini. Pe blogul de pe .ro am evitat in continuare sa organizez concursuri, in parte pentru ca nu voiam sa ofer o nimica toata (gen o carte, un pix, o punga de pufuleti), in parte pentru ca nu stiam cati oameni s-ar inscrie. Zilele trecute m-am decis sa imi iau inima in dinti si sa experimentez. Asadar, am in desfasurare un concurs cu premii de la Fares si va invit sa va inscrieti.