Mergeam cu sotul meu si cu Bruno spre cabinetul veterinar. Era o dimineata senina, cu soare bland. Ne bucuram de linistea ce parea ca invaluise pamantul ud de roua. Catelul alerga, se oprea sa cerceteze cate un fir de iarba, alerga iar... Undeva la un bloc am zarit niste garofite. Erau primele din acest an pe care le vedeam, asa ca m-am aplecat peste gardul viu si le-am pozat. Deja imi faceam planuri pentru un scurt articol legat de aceste minunate flori, pe care le iubeam din tot sufletul in copilarie. Deodata, linistea a fost sparta de o voce venita de undeva de deasupra florilor de garofita. "Va plac, nu-i asa ca va plac?", tocmai ma intreba o doamna care locuia la parterul acelui bloc si care imi urmarise fiecare miscare, probabil contrariata de faptul ca ma oprisem sub geamul ei. Dupa ce mi-am revenit din sperietura i-am zambit, convinsa ca ma intelege. Mi-a zambit si ea, de parca am fi fost cele mai bune prietene. Da, ma intelegea. Iata niste garofite cu sperietura. :)))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu