vineri, 8 iulie 2016

Programe calcul salarii

Habar nu aveam ca exista program salarii online. Cand a venit baiatul meu pentru prima data nervos acasa, convins ca l-au pacalit contabilii firmei la care lucreaza, am luat o foaie de hartie si un pix si m-am apucat sa calculez leu cu leu, asa cum faceam si in urma cu 25 de ani. M-a lasat sa muncesc minute bune, sa transpir si sa tot intreb cat mai este impozitul, cat de deducerea, cat e asigurarea de sanatate etc etc, apoi mi-a spus ca as fi fost buna de matematician, ca mi-a dat un rezultat foarte apropiat de cel gasit pe el pe internet cu ajutorul unui software salarii. Hopa, nici nu stiam ca exista asa ceva. De ce nu a calculat direct acolo, de ce m-a lasat sa imi pierd vremea socotind? Sa nu imi pierd antrenamentul, memoria si placerea de a dovedi tuturor ca am mereu dreptate, mi-a replicat el, razand. Apoi mi-a spus ca exista un soft gestiune salarii, ca in teorie nici un contabil nu ar mai avea cum sa greseasca la salarizare, dar ca, in practica, si contabilul e tot om si trebuie verificat cand exista indoieli. Doar ca fiul meu, cu toate multele programe salarii pe care le avea in fata, tot gresit isi calcula zilele de munca si banii care i se cuveneau. A trebuit sa ii explic pe indelete pentru a-l face sa inteleaga unde gresea. 


De atunci foloseste in fiecare luna un software salarii pentru a vedea daca a primit absolut toti banii care i se cuvin. Recomand si eu astazi celor care fac salarii sau care vor sa inteleaga mai bine cum se calculeaza acestea, sa nu mai tasteze degeaba pe google grupuri de cuvinte precum programe salarii, programe salarizare, program salarii online, ci sa intre direct pe site-ul ciel.ro, locul unde exista programe salarizare ce fac treaba in locul omului. Poate in acest fel nici angajatii nu vor mai dispretui si ridiculiza munca facuta de contabili, poate vor intelege ca nu e chiar usor sa ai grija de banii altora, angajati si firme deopotriva si sa respecti litera legii. 

"Aplicatia Ciel Salarii este solutia ideala pentru automatizarea calculului salarial , pentru managementul resurselor umane si obtinerea raportarilor necesare in cadrul companiei. Ciel Salarii este o solutie moderna, extrem de flexibila, fiind destinata atat societatilor comerciale mici, cât si celor mijlocii si mari.

"Daca tocmai ti-ai infiintat afacerea ta, iti oferim o reducere de 50% la orice produs cumparat impreuna cu contractul de abonament Standard.
Oferta se adreseaza firmelor infiintate de cel mult 2 luni.


"Sarbatorim relatia indelungata de parteneriat cu CECCAR cu o oferta dedicata contabililor.
Daca esti membru CECCAR iti oferim o reducere de 50% la orice produs cumparat impreuna cu contractul de abonament Standard.
Pentru a beneficia de oferta trebuie sa ne trimiti o copie a carnetului de membru vizat."


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu